ŞCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA SALCIA- SCURT ISTORIC
Comuna Salcia aşezată în partea răsăriteană a judeţului Prahova în zona subcarpatică din bazinul superior al Cricovului Sărat la o distanţă de 58 de km de oraşul Ploieşti, reşedinţa judetului Prahova, este mărginită la nord şi est de judeţul Buzău, la sud de comuna Sîngeru iar la vest de comuna Chiojdeanca.
Dealurile înalte ale comunei , ajungând până la 711 m (vârful Salcia), sunt fragmentate de văile săpate de cursurile de apă ce alimentează pârâul Salcia (afluent al Cricovului Sărat) care străbate median localitatea alcătuind o vale frumos şerpuitoare printre dealuri , Valea Salciei.
La început Salcia a făcut parte din ,,Plaiul Despre Buzău’’ al fostului judeţ Săcueni iar din ianuarie 1945 trecea la judeţul Prahova.
Originile localităţii se pierd în negura veacurilor îndepărtate când, din cauza năvălirilor străine, locuitorii din câmpie se retrăgeau peste aceste meleaguri , localitatea Salcia fiind prin aşezarea sa geografică un loc ideal pentru refugiu. Primul document cunoscut până acum, care atestă existenţa aşezării este reprezentat de ,,o listă a megieşilor’’ care datează din anul 1577. De existenţa unei şcoli în Salcia aflăm dintr-un document datat 7 noiembrie 1841 care reprezintă prima atestare documentară a şcolii din această localitate.
Numele localităţii Salcia este legat, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea de principalele evenimente istorice ale vremii : războiul de independenţă (1877-1878), răscoala din 1907 când au loc în comună puternice frământări ale ţăranilor, cele două războaie mondiale, la toate aceste evenimente locuitorii comunei Salcia aducându-şi contribuţia lor cu importante jertfe.
Aşezarea geografică a comunei la altitudine de 500-600 m faţă de nivelul mării, oferă locuitorilor condiţii prielnice de practicare a agriculturii, îndeasebi a pomiculturii şi creşterii.
Farmecul aparte al peisajului, prezenţa masivului de sare Salcia şi prezenţa unor manifestări de hidrocarburi (câţiva ani înainte de 1916 a fost exploatat aici un zăcământ de ţiţei), unor izvoare de ape clorosodică şi vulcani noroioşi conferă zonei un interes deosebit.
Misiunea şcolii
Şcoala noastră, o şcoală deschisă pentru toţi cei care au nevoie de educaţie (copii , tineri, adulţi), va dezvolta tuturor spiritul de toleranţă , de lucru în echipă, corectitudine şi asumare a responsabilităţilor, de cunoaştere şi respectare a tradiţiilor, a valorilor profund umane.
Scopul şcolii noastre este acela de a forma absolvenţi cu o bună pregătire şi o personalitate complexă, capabilă să se adapteze permanent la o societatea modernă aflată într-o continuă schimbare.
Cadrele didactice se remarcă printr-o bună pregătire profesională şi o înaltă ţinută morală, utilizând un stil democratic de predare, metode activ – participative, o instruire diferenţiată în funcţie de potenţialul fiecărui elev, lucrând în echipă cu colegii şi participând la viaţa comunităţii.
Prin aplicarea proiectelor PNRAS, SMART LAB, EDU LIB etc. şcoala noastră a fost dotată corespunzător astfel încât să permită elevilor realizarea unor activităţi independente şi pe grupe cu un anumit grad de dificultate care să solicite originalitatea, imaginaţia, creativitatea elevilor, responsabilitatea, capacitatea de lucru în echipă, să atragă elevii în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi extracurriculare diversificate toate acestea asigurând profesorilor o mai mare mobilitate în abordarea procesului instructiv- educativ.
Şcoala noastră reprezinta un catalizator al comunităţii prin antrenarea membrilor aceteia în respectarea şi practicarea unor valori morale şi educative în familie, şcoală şi comunitate.
Viziunea Școlii
Dezvoltarea relatiilor scoala- comunitate printr-un dialog deschis , permanent cu partenerii educationali si sociali , atragerea si implicarea membrilor comunitatii in activitatile scolare printr-o puternica angajare, calitate si performanta in oferirea serviciilor educationale .